DA. O dată pe lună sau mai des în funcție de vreme și tematică.
O ZI LA GRĂDINIȚA NOASTRĂ
Fiecare zi la Grădinița Spectrum este o aventură de cunoaștere a lumii înconjurătoare și de dezvoltare personală pentru copiii noștri, care la ora 08.00 sunt așteptați de către personalul școlii în holul grădiniței.
Pentru a avea suficientă energie pentru tot ce îi așteaptă într-o zi de grădi, preșcolarii iau micul-dejun, după care sunt pregătiți să își înceapă ziua cu activitatea de Circle time/Întâlnirea de dimineață la care exersează zilnic exprimarea emoțiilor a sentimentelor, discută despre ce au făcut în ziua precedentă după ce au plecat de la grădi și sunt informați în legătură cu activitățile zilei în curs.
Apoi, continuă cu limba engleză, unde activitățile de învățare sunt dirijate de profesori de specialitate. După ce au demonstrat cât de silitori pot să fie, copiii au parte de tot felul de jocuri, uneori libere, alteori ghidate.
La ora 10:30, încep activitățile pe domenii experiențiale (cunoașterea mediului, matematică, limbă și comunicare, educație fizică, educație muzicală, educație pentru societate, activitate plastică, activitate practică). Prima parte a zilei se sfârșește cu joaca în curte, unde copiii sunt așteptați de aparatele de joacă și de jucăriile speciale pentru curte.
După masa de prânz, urmează programul de odihnă, care începe cu o poveste menită să îi teleporteze pe micuții noștri în lumea viselor. Apoi, dacă vremea este favorabilă, copiii ies în curte sau se joacă în sala grupei. O parte dintre ei aleg să participe la cluburile din oferta noastră educațională.
Cam așa arată o zi la grădiniță.
FACILITĂȚI OFERITE
Curriculum național
Grădiniţă acreditată
Educaţie bazată pe motivaţie cu premii surpriză
Engleză intensiv în grădiniță (3-5 ore/activități pe săptămână)
Educatoarele sunt calificate, participând în fiecare an la cursuri de perfecţionare, formare şi dezvoltare personală, organizate de LUMINA Instituții de Învățământ sau CCD Cluj
Comunicarea promptă, zilnică, a rezultatelor evaluărilor, a absenţelor şi a observaţiilor profesorilor către părinţii fiecărui copil/elev prin intermediul catalogului virtual
Numărul maxim de elevi din fiecare clasă este 20, făcând posibilă desfăşurarea activităţilor într-un mediu familial şi sigur, cu atenţie deosebită pentru fiecare copil
Ore de club (după orele de curs) unde elevii pot opta pentru un club în funcţie de dorinţele şi aptitudinile lor în medii nonformale (ex: teatru, tenis de masă, șah, dans modern, fotbal, pictură, bune maniere, experimente, chitară etc.)
Activităţi extraşcolare: excursii, picnicuri, vizite la muzee, tabere etc.
Servirea mesei (în regim de catering)
Pentru buna dezvoltare atât fizică, cât şi emoţională, elevii beneficiază de asistenţă medicală și psihologică
ÎNTREBĂRI FRECVENTE
DA. Organizat sau liber în curtea grădiniței.
Micul dejun și prânzul au loc în sala de clasă/grupă.
Programul de somn se desfășoară în sala de grupă.
După programul de somn sunt cluburi sau dacă vremea este potrivită sunt jocuri libere în curtea grădiniței sau activități relaxante în sala de grupă.
Etapele de acomodare sunt: treptat (câte puțin în fiecare zi) sau nu, depinde de copil.
Activitățile opționale sunt: limba engleză în fiecare zi cu profesor de specialitate (oferită de către grădiniță), IQ Lab, Zumba și Mindfulness.
Evaluarea copilului se face la început de an școlar (evaluarea inițială), la sfârșitul semstrului I (evaluare sumativă/continuă) și la sfârșitul semestrului al II-lea (evaluare finală).
Atunci când se observă un regres, se ia legătura cu familia pentru a căuta soluții de remediere (consilier școlar, psiholog, logoped, cadru didactic și familie).
Comunicarea se desfășoară prin catalogul virtual – Educare, Mail, WhatsApp, telefonic (dacă este ceva urgent).
Pentru detalii, vă rugăm să contactați departamentul de secretariat.
Tel: 0264 438 351
Adresă de e-mail: infocluj@spectrum.ro
Asistenta/medicul grădiniței va consulta copilul și va lua legătura cu părinții/tutorii legali ai copilului.