Ziua recunoștinței 2017

O zi plină de empatie, în care Mr. Turkey și-a recăpătat penele fructate din coadă mulțumită îndemânării celor mici, apoi am călătorit cu Autobuzul Recunoștinței și am mulțumit tuturor celor dragi pentru tot ce ne oferă, ce mai: o zi plină de zâmbete si jocuri care mai de care mai amuzante!

Premiere Concursuri de Matematică

În această săptămână a avut loc festivitatea de premiere a elevilor care au participat la concursurile interjudețene de matematică din Galați si din Ploiești (Regalul Generației XXI). La aceste concursuri au participat mai mulți elevi ai școlii noastre, începând de la clasa a III-a până la clasa a VI-a.În urma susținerii concursurilor am avut ocazia…

Fram în insulele misterioase

,,Fram în insulele misterioase” a fost un moment muzical dinamic coordonat de Mister Nicu în care copiii au călătorit alături de personajul polar în locuri surprizătoare în care au trebuit să îndeplinească atât provocări artistice cât și matematice. Distracția a fost la superlativ!

Pălăriile gânditoare

La clasele a IV-a și a VI-a, la ora de limba și literatura română, s-a aplicat metoda activ-participativă PĂLĂRIILE GÂNDITOARE pe textul suport “D-l Goe” de I.L.Caragiale. A fost o interactivitate în care s-a propus învățarea prin comunicare, colaborare, confruntare de idei, opinii și argumente. Elevii au fost îndrumați să învețe să gândească creativ, critic,…

Premiere Cambridge English, sesiunea mai 2017

La testările Cambridge English (KET si YLE) au participat în sesiunea mai 2017 elevi din ciclul primar și gimnazial ai Școlii Gimnaziale Internaționale Spectrum obținând rezultate deosebite pe toate competențele de limbă (listening, speaking, reading&writing). Elevii s-au pregătit în cadrul centrului de pregătire pentru examenele Cambridge English din cadrul Școlii Gimnaziale Internaționale Spectrum în perioada…

Clubul de Inginerie pentru copii (6-10 ani)

Prima definiție pe care o găsiți pe Google cu privire la ceea ce este ingineria poate fi, cu ușurință, și descrierea a ceea ce facem în timpul clubului de Luni după-amiaza. Descoperim cum să proiectăm, să construim , să motorizăm și să eficientizăm mecanisme și roboței insistând pe urmărirea și explicarea  principiilor de funcționare. Joaca…

Cursuri de formare

În săptămâna 30.10-3.11.2017, învățătoarele de la clasa pregătitoare, clasa I B și clasa a IV-a au participat la un curs de formare organizat de către Lumina Instituții de Învățământ, alături de alți profesori din școlile Spectrum din țară.

Student of the Month – October

„Student of the Month” este o strategie motivațională pentru elevii ciclului gimnazial ai școlii noastre. Aceștia primesc pe parcursul unei luni calendaristice feedback-uri din partea profesorilor, pentru implicare și comportament (după criterii bine stabilite). La finalul fiecărei luni, în funcție de feedback-urile primite se desemnează „Student of the Month” la nivelul fiecărei clase. Felicitări, dragi…