Orele de Artă
Orele de artă sunt un prilej de a exprima sentimente, gânduri, emoții, de a combina culori și de a descoperi lumea frumosului estetic.
Orele de artă sunt un prilej de a exprima sentimente, gânduri, emoții, de a combina culori și de a descoperi lumea frumosului estetic.
Ponind de la clasica poveste a lui Eric Carle cei mai mici dintre preșcolari au desfășurat o serie de activități evaluative care mai de care mai atractive. Omiduța i-a purtat pe copii pe tărâmul culorilor, cifrelor, zilelor săptămânii. Momentul cel mai amuzant a fost când copiii s-au metamorfozat în omiduțe mâncăcioase.
Pentru că ne dorim ca primăvara viitoare să avem o curte colorată și parfumată, copiii au plantat trandafiri de grădină în curtea grădiniței.